Exorcizarea trecutului.

curatare2

Pentru cine îşi respectă calitatea de OM, a fi conştient de prezent, a trăi deplin în acesta, este o NORMALITATE.

Pentru cei mulţi, inconştienţi, adormiţi, doar trecutul şi viitorul sunt reale, iar prezentul doar un concept ireal, dar în fond REALITATEA este exact invers.

Viitorul este o proiecţie a trecutului, iar trecutul o proiec- ţie a memoriei. În schimb PREZENTUL, singura realitate, este ireal pentru majoritatea oamenilor fiindcă el este „gândit”, nu TRĂIT. Când te gândeşti la el, este deja tre- cut, iar înainte de a te gândi la el era…viitor. Aşa explicat  pare simplu, dar atunci de ce trăiesc oamenii în trecut?! Primul răspuns este că mintea este un depozit, o magazie a trecutului. Acolo zac la grămadă dorinţe, vise, amintiri, numai mortăciuni.

?????????????????????????????????????????????????????????????????

Ce trebuie de înţeles încă de la început este că prezentul este VIAŢĂ, este TRĂIRE, pe când mintea este memorie, este trecut mort, iar când priveşti cu mintea n-ai cum să vezi viaţa reală, viul, prezentul. În minte, cu cât acumu-lăm mai multe cunoştinţe moarte, cu atât prezentul este mai obturat. Şi în ciuda acestui fapt ne agăţăm cu dispe- rare de trecutul mort, nu dăm vrabia din mâna…în goană după cât mai multe achiziţii.

Se spune că pe măsură ce cunoaştem mai mult, cunoaş- tem mai puţin, cu cât lungimea cercului cunoaşterii este mai mare, cu atât impactul cu necunoscutul este mai mare. Eu spun că pe măsură ce cresc cunoştinţele acumu- late în memoria fiecăruia, la modul cum funcţionează acum mintea, în aceiaşi măsură suntem mai puţin vii. Nu contează cât timp eşti în viaţă, letargic, inconştient, contează cât TRĂIEŞTI cu adevărat, cât eşti trăitor.

Cum în această situaţie se află  majoritate oamenilor, este normal că aceştia să se agaţe de viitor, ca înecatul de pai, iar viitorul este de fapt un trecut îmbunătăţit din acelaşi bagaj al minţii, un trecut modificat pe ici pe colo…

cunoastere3

Încercaţi un  joc de  imaginaţie şi  gândiţi-vă  cum  v-ar place să vă fie viitorul.  Veţi proiecta vise din cunoştinţele trecutului, că doar tot ceea ce ştiţi este din trecut.  Chiar credeţi că  aceste vise vă vor face fericiţi ?!  Păi  dacă  este aşa ar tebui  să existe mai  mulţi oameni  fericiţi,  decât nefericiţi  dar nu  se prea  văd…nici printre săraci şi nici printre bogaţi. Mintea nu ştie decât să proceseze trecutul mort. Azi ne comportăm ca ieri şi mâine că azi, cu mici variaţiuni neesenţiale. Cum să nu te exaspereze o astfel de viaţă ?! Şi toate acestea deoarece nu trăim în singura realitate veşnic nouă, proaspătă imprevizibilă, misterioasă, atemporală : PREZENTUL. Rutina a ajuns sa ne dea senzaţia unui “déjà vu”…continuu.

Pentru a fi fericiţi, pentru a va bucura, aveţi nevoie de o motivaţie, în urma unei acţiuni care să determine această fericire, bucurie. Nici nu va imaginaţi că puteţi trăi fericirea, bucuria  în mod spontan, că motivaţia rezidă  în ea  însăşi,  că faptul că  sunteţi prezenţi  în  prezent  la miracolul EXISTENŢEI este însăşi bucuria, o bucurie  ce transcede trecutul, închipuirile, motivatile, scopurile.  Este TRĂIREA DEPLINĂ în care eşti centrat, eşti actor şi spectator în acelaşi timp…este o stare unică

veselie tristete2

Ieri te-ai supărat, apoi ţi-a trecut, dar o parte din otrava energiei negative se sedimentează în interior şi va aştepta momentul să  defuleze. Reactile  noastre  sunt  toate condiţionate, devenind obişnuinţe, iar aceste obişnuinţe devin automatisme, care te vor lua în stăpânire. Bun ! Dar tu, tu unde eşti?!Tu devi un simplu executant, un servitor, un sclav, un prizonier al obişnuinţei, un  somnambulic. Acţiunile devin simple reacţii. Când  te  supără ceva sau cineva şi iei atitudine, „crezi” că tu o faci?! Aiurea.Oricine vrea te poate manipula, te poate supăra, sau te poate face fericit cu un cuvânt. Unele vorbe te vor mânia, altele îţi vor  mângâia ego-ul…La asta  se  reduce totul. Eşti  la cheremul împrejurărilor. Şi toţi ne purtăm unii cu alţii automat, formal, din obişnuinţă, sub stăpânirea minţii egotice, dacă ne contrazice cineva ne supărăm şi invers. De fapt numai noi înşine ar trebui să fim raspunzători de comportamentul  nostru. Dar cum  asta  ne crează  un sentiment de vinovăţie, vom găsi pe ceilalţi vinovaţi, vrem să-i schimbăm pe ceilalţi după felul nostru, în loc să ne schimbăm noi atitudinea faţă de noi înşine, nu după ceilalţi.

Nu mai cauta vinovaţi pentru problemele tale, nu mai învinovăţii  şi astfel, uşor, uşor nu vei  mai depinde de împrejurări sau de alţii. Când ai vrun disconfort, caută să-i găseşti cauza profundă, nu te lasă pradă emotilor de moment, nu te uita în jur după vrun vinovat şi nu arunca responsabilitatea pe umerii celuilalt. Iisus , ca să-i scape pe oameni   de această  confuzie, spune să-i  lasăm Lui povara, s-o  lasăm  pe umerii Săi. El ştie  că este  vorba de iluzii.

Mergi în interiorul tău, nu doar în afara ta şi acolo vei găsi TOATE răspunsurile, acolo vei găsi răni nevindecate, frustrări dureroase, resentimente.

Lasă-te cuprins de suferinţă şi mergi pe firul ei până în adânc, la sursă, acolo vei găsi răspunsuri, nu vinovaţi.

fericire-sau-tristete1

Noi credem că suntem nefericiţi din cauză că nu ne realizăm visele, adică proiectile trecutului în viitor.Este o supărare prostească, fără sens, un fel de nefericire din cauza unui drob de sare. Căutând la rădăcinile trecutului, vom descoperii multe din visele proiectate în viitor, vise ambiţioase,  răzbunări, orgolii, frustrări  neexplorate, trecut neîmpăcat. Sunt răni aflate în subconştient, unele ruşinoase, altele dureroase în care orgoliul ţi-a fost terfelit, în care numai amintrea lor te face să ţi se urce sângele la cap şi acum resentimentele alcătuiesc urzeli pentru viitor. Rănile conservate în subconştient trebuie mântuite. Conştientizează-le pe cele mai dureroase, trecutul trebuie decuplat, trebuie însă curăţat  mai întâi. Acolo s-au adunat grămezi de lucruri moarte şi acestea otrăvesc viitorul, că despre prezent nici nu poate fi vorba încă. Până nu vom exorciza fantomele trecutului, viaţa reală nu-şi va găsi loc de manifestare.

vis rau2

În memorie, în subconştient zac invidii, refulări, uri, dorinţe, vise, răni, gelozii, supărări, furii, nefericiri… Priveşte-le cu curaj, în ochi şi acestea se vor evapora.

Când rănile trecutului se deschid, nu le mai pansa, priveşte-le cu atenţie, nu judeca şi rana se cicatrizează. Nu mai permite minţii să se dividă, să ascundă ce nu-ţi convine în subconştient, dar pentru asta trebuie să nu mai condamni şi nici să apreciezi. Fi detaşat, fi un martor compasional.

Pe măsură ce conştientizezi rana, aceasta se va vindeca. Este în firea  lucrurilor, iar tu nu trebuie decât s-o urmezi.

Va continua…

Posted By https://haidelatara.wordpress.com/

Anunțuri

About Vechiu Gelu Ionut

Nu vreau sa crit , vreau doar sa spun ceea ce este de spus

Posted on 6 Ianuarie 2015, in Blog's and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

speranteinplic

sentimente, poezii, proza

Little Write Lies

For Readers and Writers of Flash Fiction

David Gaughran

Let's Get Digital

Bending Genre

Essays on Creative Nonfiction

The Melissaverse

I started off writing about hockey. Lately I seem to be writing about mental illness. Who knows what I'll write about tomorrow?

The Human Rights Warrior

"There is some good in this world...and it's worth fighting for." ~ J.R.R. Tolkien

Picnic at the Cathedral

Cultural travel on a budget

iwantedwings

A Geeky Feminist's Musings On Pop Culture

The Squeaky Robot

A Meddling Robot in a Human's World

Am cu ce

Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi (Psalmul 81, 6-7)

mihai vasilescu blog

Viaţa-i mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs!

THE BLAZING TRAIL

Like Strums of Hope...

Betty's Kitchen

Mancaruri fel de fel: retete culinare testate, pozate si recomandate

Doron Art

A journey into my world of Painting

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: