România va deține o parte din Stația Spațială Internațională

România va deține o parte din Stația Spațială Internațională

În urma Consiliului Ministerial al Agenției Spațiale Europene (ESA), desfășurat la Luxemburg, pe 2 decembrie 2014, România s-a alăturat partenerilor europeni în două programe ESA de importanță strategică: Stația Spațială Internațională (ISS) și dezvoltarea rachetei Ariane 6. Astfel, dezvoltarea capacităților spațiale ale României din ultimii ani sub coordonarea Agenției Spațiale Române (ROSA) primește o nouă recunoaștere la nivel european. ROSA a prioritizat participarea României la aceste programe în baza strategiei naționale spațiale. Din delegația României la ESA au făcut parte Ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, Secretarul de Stat în Ministerul Educației Naționale, Tudor Prisecaru și Președintele ROSA, Marius-Ioan Piso.

La Consiliul Ministerial au participat reprezentați ai celor 20 de State Membre ESA, printre care se numără și România. Principalele teme de discuție au fost concentrate în trei rezoluții: Rezoluția privind accesul Europei la spațiu, care recunoaște valoarea strategică și socio-economică pe care o are pentru Europa menținerea unui acces independent, fiabil și accesibil la spațiu al clienților instituționali și comerciali de pe continent; Rezoluția privind strategia europeană de explorare spațială, concentrată pe trei destinații: orbita terestră joasă – (Low Earth Orbit — LEO), Luna și Marte, și vizând totodată programul ISS; și, în final, Rezoluția privind viitorul și evoluția ESA.

La întâlnirea din Luxemburg, membrii Consiliului ESA au luat decizii privind dezvoltarea noilor rachete europene Vega C și Ariane 6, care, prin modularitate și flexibilitate, vor fi capabile să satisfacă cerințele pieței instituționale europene și să concureze pe piața mondială. Prin prioritizarea participării României la programul de dezvoltare a celei mai noi rachete europene, Ariane 6, Agenția Spațială Română oferă industriei spațiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni. Acceptarea României în acest program de către ESA alături de doar alte 11 State Membre demonstrează că țara noastră are deja capacități industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va contribui la dezvoltare tehnologică, inovare și pregătire profesională în domenii de nișă, cu potențial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spațială europeană și mondială.

Cea de-a doua direcție strategică vizată de Agenția Spațială Română (ROSA) este implicarea României în programul dedicat Stației Spațiale Internaționale (ISS). După ce Statele Unite ale Americii au anuntat la Forumul Internațional pentru Explorare Spațială, desfășurat la Washington DC, în ianuarie 2014, la care a participat și delegația României, că SUA va continua să investească în ISS, ROSA a început demersurile de a se alătura statelor europene implicate în acest program: Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie, demersuri finalizate cu succes pe 2 decembrie 2014. Prin implicarea în programul ESA dedicat Stației Spațiale, România devine co-proprietar al Stației, alături de celelalte state europene, precum și de partenerii internaționali: SUA, Canada, Rusia și Japonia.

Prin implicarea României în acest program, se urmărește dezvoltarea de capacități, tehnologii și forță de muncă specializate în explorare spațială. Stația Spațială este un laborator excelent pentru a testa tehnologii pentru misiuni spațiale pe orbită joasă, dar și pentru misiuni de explorare a Sistemul Solar. Decizia Consiliului ESA de continuare a programului ISS vizează de altfel pregătirea pentru trei direcții de explorare spațială: misiunile LEO, misiuni pe Lună și pe Marte. România este de asemenea interesată să lanseze nanosateliți în formație de pe ISS, un domeniu de nișă aflat pe agenda ROSA.

“Nanosateliții cu scop comercial vor juca un rol din ce în ce mai important pentru aplicații spațiale și terestre. Ne dorim ca România să fie un jucător important pe această piață”, a declarat Președintele ROSA, Marius-Ioan Piso. “Dezvoltarea de nanosateliți în scop comercial va conduce la dezvoltarea de tehnologii inovatoare, care ulterior ne vor permite să ne implicăm în misiuni de explorare a Sistemului Solar, dincolo de orbita joasă a Pământului.”

Implicarea României în aceste programe este o confirmare a contribuțiilor aduse de România în domeniul spațial, fiind totodată o continuare a participării românești în această direcție. Primul experiment spaţial cu participare românească a fost realizat încă din anul 1972, prin Programul Intercosmos, iar în 1981, pe 14 mai, România trimitea primul cosmonaut în spațiu, fiind cea de-a 11-a țară din lume care reușea acest lucru. Astăzi, România, Stat Membru ESA, este cea de-a 12 țară europeană și a 16-a din lume care deține un procent din Statia Spațială Internațională.

de Oana Sandu / ROSA

Anunțuri

About Vechiu Gelu Ionut

Nu vreau sa crit , vreau doar sa spun ceea ce este de spus

Posted on 2 Ianuarie 2015, in Stiinta and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Ionut Vechiu

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.”

speranteinplic

sentimente, poezii, proza

Little Write Lies

For Readers and Writers of Flash Fiction

David Gaughran

Let's Get Digital

Bending Genre

Essays on Creative Nonfiction

The Melissaverse

I started off writing about hockey. Lately I seem to be writing about mental illness. Who knows what I'll write about tomorrow?

The Human Rights Warrior

"There is some good in this world...and it's worth fighting for." ~ J.R.R. Tolkien

Picnic at the Cathedral

Cultural travel on a budget

iwantedwings

A Geeky Feminist's Musings On Pop Culture

The Squeaky Robot

A Meddling Robot in a Human's World

Am cu ce

Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi (Psalmul 81, 6-7)

mihai vasilescu blog

Viaţa-i mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs!

THE BLAZING TRAIL

Like Strums of Hope...

Betty's Kitchen

Mancaruri fel de fel: retete culinare testate, pozate si recomandate

Doron Art

A journey into my world of Painting

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: